Saturday, May 1, 2010

Solicit lui Ghimpu retragerea gradului special de general-maior, acordat lui Papuc de Voronin!

Recent, pe www.unimedia.md am dat de o ştire, care m-a mişcat un pic, şi anume: Curtea Constituţională a Ukrainei a constatat drept neconstituţională acordarea unui ordin de stat unui cetăţean, decorat anterior de Iuşcenco.... Din păcate, nu pot găsi acuma acea ştire, dar ideea cam asta a fost. Mi-a trecut prin cap un gînd şi vă zic care:
În contextul tuturor crimelor ex-ministrului Papuc, şi anume: neregulile financiare de proporţii din cadrul MAI, constatate în rezultatul controlului Curţii de Conturi (!), dosarul penal în care acesta figurează ca bănuit, şi în general STAREA DRAMATICA ÎN CARE A AJUNS POLIŢIA DIN R.MOLDOVA etc., declar, că acest individ (încă) cu epoleţi, care deţine gradul special de general-maior, acordat de Voronin încă noiembrie 2002, nu-l merită CATEGORIC şi este necesar de a iniţia procedura de retragere a acestui grad special.
Conform prevederilor Hotărîrii Parlamentului RM nr.637 din 10.07.1991 „Cu privire la gradele speciale pentru efectivul de trupă şi corpul de comandă al organelor afacerilor interne”, persoanele din corpul de comandă suprem pot fi retrogradate de către Preşedintele Republicii Moldova.
În acest context,
Acţionînd în numele bunului-simţ,
Bazîndu-mă pe prevederile legislative ale RM,
Luînd în consideraţie acţiunile dlui Mihai Ghimpu, orientate spre corectitudine, normalitate şi democraţie,
SOLICIT
Iniţierea de către Preşedintele interimar al Republicii Moldova, a procedurii de retragere a gradului special de general-maior a acestui cetăţean, care se face vinovat de situaţia dramatică în care se află Republica Moldova.

P.S. Vedeţi aici meritele pseudo-poliţistului Papuc, pentru care a fost decorat de către pseudo-patriotul Voronin: http://anticoruptie.tripod.com/cat/11

No comments:

Post a Comment